Daniel Băluță a postat pe Facebook un mesaj în care le propune internauților să-și exprime părerea, referitor la dorința de a avea luminițe pe străzile Sectorului 4 din Capitală.
Primarul Băluță a lansat un sondaj pe pagina sa de Facebook, iar bucureștenii nu au ezitat să răspundă. Acesta a întrebat cetățenii dacă își doresc să fie și anul acesta luminițe și ghirlande strălucitoare.
Primarul Sectorului 4 îi roagă pe bucureșteni să răspundă în comentarii, în număr cât mai mare, la întrebarea: „Ne dorim luminițe de sărbători și anul acesta în sectorul nostru?”.
Daniel Băluță le reamintește cetățenilor că anul trecut a fost o feerie pe străzile, bulevardele și parcurile din Sectorul 4. Acestea au fost luminate de ghirlande, decorațiuni și beculețe colorate.
Edilul îi întreabă pe bucureștenii din Sectorul 4 dacă și anul acesta își dorescă să fie la fel, mai ales că, după spusele acestuia, părerea lor este foarte importantă.
„Prin urmare, lansez acest sondaj la care vă rog să DISTRIBUIȚI postarea și să răspundeți în comentarii cu DA sau NU”, a scris Daniel Băluță pe Facebook.
Mulți bucureșteni își doresc să fie luate măsuri și pentru reducerea costurilor, astfel încât, să se poată bucura cu adevărat de sărbătorile ce vin.
„Da! Dar cu program, gen 18.00- 24.00!”, a scris cineva.
„Știu ca trebuie făcută economie, dar sărbătorile ne dau speranța că va fi mai bine, asa ca ne dorim luminițe, chiar și cu un orar stabilit.”, a comentat altcineva.
„Pe un interval mai scurt , doar in zilele de Crăciun și Anul nou , nu toată luna Decembrie”, a scris un altul.
„Da. Macar în perioada Crăciunului și Anului nou. Nu e nevoie de doua luni de luminite.”, a mai comentat cineva.
„DA! Dar poate cu un program. Poate între 18.00/19.00 – 23.00/24.00.”, a fost o altă părere.
„Da! Dar pentru a fi mai economi, e destul daca se aprind la lăsarea serii pentru câteva ore. Cu toată economia, totuși, merităm să ne bucurăm și noi și copii de luminițe”
„Da buna ideea cu program scurtat , dar tot e cam mult până la ora 22 ar fi suficient. Să ne gândim și la bugetul local. Mulțumim!”
Daniel Băluță le-a răspuns oamenilor la unele comentarii și le-a transmis: „Cu siguranta va fi un program bine stabilit”.